Acasă

Centrul pentru politici și analize în sănătate

Viitorul fără fumat. Abilități de comunicare pentru prevenirea fumatului în rândurile adolescenților

Viitorul fără fumat. Abilități de comunicare pentru prevenirea fumatului în rândurile adolescenților

26.07.2024 11:04
1875
0 Comentarii

Voluntari și coordonatori de voluntari din cadrul rețelei de centre de sănătate prietenoase tinerilor din Republica Moldova au învățat cum să le vorbească adolescenților despre riscurile consumului de produse cu tutun și nicotină. Activitățile au avut loc în cadrul proiectului „Viitorul fără fumat” desfășurat de Centrul PAS și finanțat din Fondul Măsurilor de Profilaxie al CNAM.

Consumul de tutun reprezintă una dintre cele mai mari amenințări pentru sănătatea publică. În același timp, țigaretele electronice și cele cu tutun încălzit care sunt promovate ca o alternativă „sănătoasă” la țigaretele clasice s-au transformat într-o adevărată bombă cu efect pentru tânăra generație. Arsenalul de arome și alte substanțe chimice folosite pentru producerea acestora ca să atragă adolescenții creează îngrijorări datorită efectelor asupra dezvoltării și creierului acestora.

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate a lansat proiectul „Viitorul fără fumat” pentru a preveni fumatul în rândurile adolescenților și a-i convinge pe cei care deja fumează să se întrebe cât de sănătoasă le-a fost alegerea. Elena Cioina, coordonatoare de proiect la Centrul PAS, spune că societatea trebuie să protejeze tinerii de interferența cu industria tutunului care este foarte agresivă în promovarea produselor cu tutun și nicotină.

„Studiile arată că adolescenții reprezintă grupul cu grad sporit de vulnerabilitate în raport cu tehnicile de manipulare utilizate de industria tutunului. Ne propunem să informăm tinerii despre riscurile la care se supun atunci când consumă produse cu tutun sau nicotină pentru a preveni fumatul sau să grăbim renunțarea la el”, a afirmat Elena Cioina.

Instruirea tinerilor a avut loc în cadrul școlii de vară „Trăiesc în siguranță!” organizată de Asociația „Sănătate pentru tineri” și Centrul de Resurse la nivel național în servicii de sănătate prietenoase tinerilor Neovita. 80 de voluntari și coordonatori ai grupurilor de voluntari au aflat cum să identifice și să depășească mesajele industriei tutunului pentru a-i ajuta pe semenii lor să prevină sau să abandoneze consumul de produse cu tutun sau nicotină.

Andrei Ursu, voluntar Centrul „Altis” din municipiul Bălți, recunoaște că are mulți colegi care fumează, iar discuțiile cu ei sunt complicate deoarece mulți nu conștientizează riscurile fumatului.

„Ei mă conving că fumatul le dă curaj și plăcere. Eu le spun că acesta le afectează sănătate și asta se vede la lecțiile de sport unde ei cu greu rezistă la unele exerciții fizice. Acum că știu mai multe despre riscurile fumatului, le voi povesti despre felul cum ei au căzut în capcana unor interese ale industriei tutunului și sper să aleagă modul de viață sănătos”, spune Andrei.

Activitățile au avut loc în formă de jocuri de rol, iar participanții au avut posibilitatea să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să acumuleze argumente pentru a discuta cu fumătorii despre riscurile consumului de tutun sau nicotină.Instructoarea Laura Verdeș este expertă internațională în controlul tutunului. Ea spune că fiecare discuție cu adolescenții trebuie să pornească de la perspectiva lor despre fumat, iar pentru ca dialogul să aibă efectul scontat el trebuie însoțit și de alte acțiuni care protejează tinerii de fumul de tutun, de o legislație solidă și acțiuni concrete din partea statului.

„Fumatul nu este o alegere conștientă a lor, este o alegere forțată de industria tutunului prin manipulare și promovarea produselor cu tutun și nicotină. Chiar dacă tinerii cred că știu despre pericolul fumatului, ei nu își dau seama cât de dăunătoare este nicotina pentru vârsta lor, pentru dezvoltarea creierului și ce consecințe poate avea fumatul”, a menționat Laura Verdeș.

Cel mai recent studiu efectuat în anul 2022 despre comportamentul privind sănătatea copiilor de vârstă școlară arată că un sfert dintre adolescenții din Republica Moldova au folosit țigări electronice. Un alt studiu realizat în anul 2019 confirmă că peste 16 la sută dintre adolecenții cu vârsta de 13-15 ani erau consumatori activi ai produselor de tutun și ale celor care conțin nicotină. Republica Moldova este singura țară din Europa și una dintre cele șase țări ale lumii în care prevalența consumului de tutun este în creștere, confirmă Raportul Global al Organizației Mondiale a Sănătății privind tendințele prevalenței consumului de tutun, publicat în anul 2024.

De multe ori tinerii aleg să fumeze pentru a-și umple timpul liber, este de părere Cornelia Cecati, voluntară la Centrul „Tineri pentru tineri” din Cimișlia. Ea spune că instruirea oferită de Centrul PAS i-a oferite argumente pentru a discuta cu colegii despre riscurile fumatului, dar și despre modul de viață sănătos.

„Este important ca cei care vor să abandoneze fumatul să aibă această oportunitate. Acest viciu nu te poate liniști, cum pretind fumătorii, deoarece eu îi văd mereu plictisiți și cu ochii roșii de oboseală. Tinerii au nevoie de mai multe activități fie că este vorba de sport, voluntariat sau ceva cultură, pentru e evita fumatul”, crede Cornelia.

Elena Caisân-Popa, coordonatoare la Centrul „Amigos” din sectorul Buiucani al Capitalei, spune că se simte singură în fața unei campanii de promovare a fumatului din partea industriei tutunului. Tinerii își asumă anumite riscuri, dar de multe ori o fac influențați de publicitatea care promovează viața fără probleme a fumătorilor.

„Astăzi am aflat cum să le oferim tinerilor informații nu doar că sa știe, dar și să înțeleagă la ce riscuri se supun atunci când aleg să fumeze. Părinții, învățătorii, medicii și experții să devină persoane de încredere pentru adolescenți și nu doar surse de informare”, a specificat specialista în lucrul cu tinerii.

Radu Galben, voluntar la Centrul „New life” din Șoldănești, este gata să abordeze problemele fumatului cu colegii săi. Radu crede că eforturile voluntarilor care lucrează cu tinerii pentru a-i convinge să evite fumatul depind și de acțiunile la nivel de țară pentru prevenirea fumatului în rândurile tinerilor.

În cadrul proiectul „Viitorul fără fumat” vor fi organizate zeci de sesiuni de informare în școli și centrele prietenoase tinerilor, de asemenea vor fi pregătiți formatori din rândurile cadrelor didactice și specialiștilor în sănătate pentru promovarea unui stil de viață fără fumat. Totodată, va fi elaborat un ghid care să ajute tinerii să înțeleagă riscurile pentru sănătate provocate de consumul de tutun, compoziția chimică a diferitor tipuri de țigări și bolile pe care le provoacă, precum și capcanele utilizate de industria tutunului în promovarea produselor printre adolescenți și tineri. Proiectul „Viitorul fără fumat” se desfășoară în perioada aprilie-decembrie 2024 și este finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, din mijloacele Fondului măsurilor de profilaxie și prevenirea riscurilor de îmbolnăvire.

 


Comentarii
Comentează