Acasă

Centrul pentru politici și analize în sănătate

Economisesc timp și bani. Peste 95 la sută dintre pacienții cu tuberculoză care urmează tratamentul cu ajutorul aplicației mobile „I LIKE VST” spun că merg mult mai rar la medic

Economisesc timp și bani. Peste 95 la sută dintre pacienții cu tuberculoză care urmează tratamentul cu ajutorul aplicației mobile „I LIKE VST” spun că merg mult mai rar la medic

13.04.2022 03:56
356
0 Comentarii

Pacienții au nevoie de un telefon/tabletă sau computer cu cameră, conectat la internet și aplicația instalată pe dispozitivul electronic. În doi ani de zile, 390 de pacienți, care au suferit de forme sensibile de tuberculoză, dar și de forme rezistente la medicamente au încheiat tratamentul, iar alți 160 sunt acum în tratament.

„Este o aplicație foarte utilă, mai ales că în perioada pandemiei au fost multe restricții de deplasare și pacienții aveau nevoie de o alternativă de tratament. Noi am venit cu această inovație, care a fost susținută de specialiștii din domeniu și astfel a ajuns să fie pusă în aplicare în toată țara. Nu oricine dintre pacienții cu TB poate fi încadrat însă în această formă de tratament, doar cei care întrunesc anumite condiții. Persoanele trebuie să arate o aderență bună la tratamentul TB de cel puțin 2 săptămâni înainte de a începe utilizarea aplicației, să aibă abilități minime de utilizare a dispozitivelor electronice și internetului, să vrea să treacă de la tratamentul direct observat la instituția medicală la tratamentul asistat video”, a menționat Cristina Celan, coordonatorul proiectului, care a prezentat în contextul unui eveniment dedicat Zilei Mondiale de prevenire și combatere a TB, rezultatele studiului „Acceptabilitatea și fezabilitatea tehnologiei digitale „I LIKE VST” pentru creșterea aderenței la tratamentul tuberculozei în Republica Moldova”, realizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, PNRT și ONG AFI în 2021.

Cel mai mare confort pentru pacienți e că nu mai trebuie să facă drumuri zilnice la instituția medicală să-și ia medicamentele. Potrivit studiului, 95 la sută dintre intervievați au menționat că fac mai puține vizite la medic, după ce au început să utilizeze aplicația VST. 90 la sută afirmă că aplicația îi ajută să se țină de tratament și să-l ducă până la capăt. 78 la sută dintre respondenți spun că aplicația îi ajută să-și amintească cum să administreze tratamentul, iar 43 la sută - că notificările care vin pe telefon îi ajută să își amintească să ia medicamentele. Alți aproape 52 la sută afirmă că aceste notificări nu îi ajută.

Aproape 85 la sută sunt convinși că utilizarea aplicației îi va ajuta să se vindece, iar aproape 96 la sută recunosc că datorită utilizării serviciului fac mai puține vizite la medic.

Economisesc timp și bani

Timpul și banii par să fie cele mai prețioase economii pentru pacienții cu TB, care zilnic trebuie să ia preparate medicamentoase. Altă dată, arată datele studiului, persoanele care primeau tratamentul DOT la cabinetul TB al secției consultative din raion alocau, în medie 66 minute pe zi, iar cei care mergeau la Centrul de Sănătate din sat, tot pentru tratament, 45 minute pe zi. Acum, pacienților incluși în tratamentul video observat le ia doar două minute pe zi ca să-și administreze tratamentul.

Și cheltuielile financiare s-au diminuat de aproape trei ori. Pe durata unui curs de tratament pentru TB sensibilă, a cărei durată e de 6 luni, până la utilizarea aplicației, pacienții cheltuiau pentru transport, în mediu 1 mie 748 de lei. Acum ei scot din buzunar doar 565 de lei. Cei cu tuberculoză rezistentă la medicamente, care are nevoie de lecuire mai îndelungată, de 12 luni, spun că au micșorat cheltuielile de la 3 mii 496 de lei la 1 mie 131 de lei.

Mai conectați cu personalul medical

65 la sută dintre respondenți spun că se simt mai conectați cu personalul medical de când utilizează aplicația. 45 la sută spun că se simt confortabil să utilizeze aplicația în afara casei, iar 52 la sută se simt confortabil să utilizeze aplicația în prezența altor oameni.

Marea majoritatea a respondenților afirmă că au avut nevoie de doar câteva minute pentru a trimite secvența video lucrătorului medical, care confirmă administrarea tratamentului. Aproape 42% susțin că au avut nevoie de mai puțin de un minut pentru a trimite video medicului, 35 la sută – de 2 minute, 20 la sută - până la 5 minute și 3% - mai mult de 6 minute.

Totuși, pe parcursul utilizării aplicației, pacienții spun că s-au confruntat și cu o serie de probleme, printre care:

  • 25% spun că aplicația nu funcționa
  • 25% au încurcat butoanele
  • 13% conexiunea la internet era slabă
  • 10% au uitat cum se folosește aplicația
  • 7% nu au putut încărca bateria telefonului
  • 6% nu au avut telefon/ li s-a furat telefonul
  • 2% spun că au fost la medic și le-au băut acolo

Ce se întâmplă, dacă pacienții nu trimit confirmarea video că au administrat medicamentele?

În ziua următoare, spun 42% dintre respondenți, sunt contactați de lucrătorul medical responsabil, 27% - sunt sunați în aceeași zi, 10% - își sună singuri medicul, iar 7% spun că nimeni nu i-a contactat.

La studiu au participat 120 de pacienți cu TB, care au utilizat aplicația mobilă.

Costuri VST versus tradițional

Studiul mai relevă faptul că acceptabilitatea metodei de tratament prin VST nu trebuie corelată cu nivelul de studii al persoanelor. Se presupune că persoanele care urmează tratamentul TB, cu nivel mai înalt de studii, ar fi mai deschise spre utilizarea tehnologiilor și implicit spre tratament video asistat. 


Comentarii
Comentează