Acasă

Centrul pentru politici și analize în sănătate

Copiii afectați de tuberculoză și-au desenat visele într-o lume sigură și sănătoasă

Copiii afectați de tuberculoză și-au desenat visele într-o lume sigură și sănătoasă

19.03.2024 12:45
609
0 Comentarii

Copiii internați la Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie au participat la un atelier de desen pe tema „Viața fără tuberculoză”. Acțiunea face parte din campania „Da! Putem învinge TB”, lansată de Ziua mondială de combatere a tuberculozei, marcată pe 24 martie 2024.

Atelierul a fost organizat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate în parteneriat cu Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, în cadrul Programului Național de răspuns la tuberculoză.
Tratamentul tuberculozei este sigur și gratuit și poate dura până la câteva luni. Astăzi sistemul de sănătate din Republica Moldova dispune de tot ce are nevoie pacientul, de la diagnostic rapid la tratament modern. În secția pediatrie a Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie sunt internați 52 de copii de la doi la 18 ani.
Statisticile oficiale arată că în anul 2023 au fost înregistrate 185 de cazuri de tuberculoză la copii, cu aproximativ 80% mai multe în comparație cu anul 2022, când au fost înregistrate 106 cazuri de tuberculoză printre copii. Medicii explică saltul prin disfuncțiile create de pandemie în sistemul medical, care au dus la o depistare tardivă a cazurilor de tuberculoză.


Comentarii
Comentează